Dintotdeauna Anglia a fost o atracţie pentru europenii care
vor să călătorească, românii având şi ei parte de cărţi care, povestindu-le
despre minunăţiile de peste Canalul Mânecii, îi îndemnau să ajungă acolo. Iar
azi farmecul e mai mare.
De la a admira circulaţia maşinilor pe stânga până la un tur
cu autobuz cu etaj, faimosul double-decker. Ca să nu spunem de un week-end
dedicat circuitului de Formula 1 de la Silverstone, cu pista numită 'insanely
fast', un week-end în miez de vară.
În ceea ce priveşte sportul, Anglia
oferă mereu cea de văzut. Pentru cine iubeşte fotbalul o vizită în templul
acestui joc, în ţara în care a fost inventat, este ca pentru un musulman
pelerinajul la Mecca.
Doar aici, pe oricare stadion, fie că e între cele mari, din Londra ori din
Manchester, fie că e mic, dintr-un orăşel, poţi auzi fanii cântând şi poţi
vedea lupta sportivă, bărbătească, până în ultima clipă, poţi vedea de ce ei au
inventat noţiunea de fair play.
După meci, un binevenit popas într-un pub, pentru a alege o
bere englezească, la draft, o dificilă alegere de precizare care e cea mai
bună, panoplia lor fiind bogată în gust şi savoare.
Un City break în Anglia
poate să însemne şi un minunat prilej pentru cumpărături, aici fiind locul în
care vin nu doar brandurile cele mai faimoase dar şi produsele exotice ale
Extremului Orient, ale Africii şi Americii de Sud. De altfel în Anglia există şi posibilitatea de a întâlni oameni de
toate culorile, cu toate obiceiurile pământului.
Un City break englezesc poate să fie bucuria unui mic dejun
englezesc, consistent, rafinamentul ceaiului de la ora 5 şi, mai ales, al unei
vizite la celebrul teatru The Globe, acolo unde încă de acum sute de ani se
bucurau de piesele lui Shakespeare şi oameni simpli dar şi regina. Şi pentru că
am vorbit de regină,
garda palatului Buckingham este la fel de admirată ca şi orice prilej de a
vedea un membru la familiei regale, simbolul unei regalităţi despre care citim
o lungă istorie.
City break poate însemna şi un prilej de a vedea la faţa
locului reperele englezeşti ale unei cărţi care a încântat lumea prin misterele
ei, 'Codul lui da Vinci'.
Şi mai poate însemna ceva: a ajunge acolo pe unde trece
meridianul zero, în punctul faţă de care ne potrivim ceasurile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu